Oameni ca tine: Povestea toboșarului care și-a imprimat dragostea de țară într-o afacere ce face glicemia să crească

Degetele lungi, cu unghii îngrijite la capete, intră discret într-o pereche de mănuși sterile. Apoi, detașându-se parcă de restul brațului aleg, una câte una, ciocolatele de diferite culori, forme și dimensiuni întinse ca la expoziție într-o vitrină din sticlă. În jur plutește un miros fin de dulce îmbinat cu amarul unui espresso dublu sorbit în pripă într-o dimineață leneșă. Încăperea asortată cromatic precum un cavaler la patru ace, pornit să cucerească lumea, induce o stare de tihnă și relaxare. Toate detaliile par înrădăcinate la locul lor. Mai puțin treapta roșie de la intrare care produce o iluzie optică făcându-i pe împătimiții de ciocolată să tresară atunci când își lovesc botul pantofului de gresia lucioasă. Totuși, iluzia treptei este neputincioasă în fața celor care trăiesc toată viața cu ideea că ciocolata bună nu îngrașă, ba chiar, mai nou, o tabletă de dulce cafeniu pe zi aduce cu ea fericire și chiar succes în afaceri.

De când a adus ciocolata belgiană la Chișinău, Lucian Dicusar, poate povesti ore în șir despre ce înseamnă o ciocolată de calitate și cât de repede îți pot da seama dacă ciocolata albă este făcută ca la carte sau undeva au fost admise scăpări. Toboșar cu acte în regulă, tânărul a decis să-și provoace sufletul de artist și a investit într-o afacere pe cât de dulce, pe atât de periculoasă într-un oraș ca al nostru. Chiar dacă moldovenilor le place bunișorul, ei preferă să nu scoată foarte mulți bani din buzunar. Convingerea tânărului antreprenor, însă, se sprijină de nădejde pe papilele gustative ale celor care ajung să pășească în ciocolateria cochetă din centrul capitalei.

 
Până la urmă ce poate fi mai frumos decât o afacere cu ciocolată? O afacere dulce.

Drumul de la idee la realizare a fost pavat cu de toate. Moldova era doar un punct de pe hartă pentru producătorul belgian, astfel că Dicusar a trebuit să insiste de nenumărate ori pentru a reuși să convingă compania că merită să ofere franciza pe mâini moldovenești. Reușita l-a înaripat și i-a oferit încrederea că perseverența și consecvența pot face minuni dacă sunt folosite în tandem.

Vii dimineața la serviciu și îți place. Intri și simți un miros de ciocolată care te dă jos. Bei o cafea bună și chiar se începe ziua foarte bine.

A învățat filozofia ciocolatei ca pe un crez. Pe lângă gusturi și arome, ciocolata i-a oferit lui Lucian Dicusar șansa de a-și trăi visul acasă. I-a predat teorii despre greutăți, l-a pus față în față cu axiomele mersului înainte și a transformat mersul înapoi în niște necunoscute prea complicate pentru a fi puse în practică. A primit în schimb lecții despre satisfacția lucrului bine făcut, despre sentimentul victoriei și despre responsabilitatea pe care o poartă cu el un produs nou și select. Vorbește cu multă încredere despre piesele dulci pe care le are în vitrină. Totuși, spune că cea mai mare realizare este decizia de a rămâne în Moldova. După ce a cutreierat lumea în lung și în lat, această decizie l-a făcut să priceapă mai bine sensul adevărat al cuvântului acasă.

Tot ziceam că o să plec din țară, că nu o să rămân, că nu-i țara mea, că nu-mi place. Apoi mi-am dat seama că  oricum cândva o să vreau să mă întorc aici.

Povestește cu emoție despre argumentele care l-au convins să treacă cu vedere motivele care îl fugăreau din Moldova. Înainte de a-și face bagajele și-a amintit de sărbătorile petrecută alături de cei dragi, în jurul unei mese rotunde. Înainte de a renunța, a închis ochii și a revăzut întreg arsenalul culinar pe care doar la mama acasă îl poate găsi. Apoi a stabilit pentru sine că atunci când există multă dorință și multă pasiune, nimic nu mai poate sta în calea moldovenilor porniți să sfințească locul în care trăiesc.

Mi-am zis: cu cât mai devreme mă întorc în țara mea și fac ceva aici, cu atât mai devrem voi începe să trăiesc aici, nu să supraviețuiesc.

Mirosul fin de dulce îmbinat cu amarul unui espresso dublu sorbit în pripă într-o dimineață leneșă, induce o stare de tihnă și relaxare în încăperea asortată cromatic precum un cavaler la patru ace. Toate detaliile înrădăcinate la locul lor sunt sustrase, uneori, de treapta roșie de la intrare care produce o iluzie optică făcându-i pe împătimiții de ciocolată să tresară atunci când își lovesc botul pantofului de gresia lucioasă.

Ce bine, totuși că iluzia treptei este neputincioasă în fața celor care trăiesc toată viața cu ideea că ciocolata bună nu îngrașă, ba chiar, mai nou, o tabletă de dulce cafeniu pe zi aduce cu ea fericire și chiar succes în afaceri…